Filimon – Rugămintea lui Pavel către un prieten, în favoarea unui sclav

“Aceasta este o Epistolă remarcabilă și plină de valoare, fiecare cuvânt având greutatea lui, fiecare silabă substanța ei. Pornind de la un subiect umil, primirea unui slujitor fugar, Sf. Pavel se înalță ca un vultur ceresc și zboară pe înălțimile discursului ceresc.” (John Trapp)

A. Salut și introducere.

1. (1) Autorul și destinatarul.

Pavel, întemnițat al lui Isus Hristos, și fratele Timotei către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru,

a. Pavel, întemnițat: Această scrisoare scurtă a fost scrisă de către Pavel în timpul întemnițării sale la Roma, descrisă în Faptele Apostolilor 28:30-31. Unii cred că ar fi scris-o în timpul întemnițării la Efes, însă acest lucru este puțin probabil.

b. Întemnițat al lui Isus Hristos: Ca întotdeauna, Pavel nu se considera un întemnițat al Romei, al circumstanțelor, sau al liderilor religioși de la care au început problemele sale juridice (Fapte 23-24). Pavel era întemnițat al lui Isus Hristos.

i. “Nu erau lanțuri pe care și le-a căutat el singur, ci un lanț cu care Cristos l-a învestit; așadar, erau un simbol al mandatului lui.” (Lightfoot, citat de Oesterley)

c. Către preaiubitul nostru Filimon: Pavel îi scrie lui Filimon, un frate creștin ce locuia în Colose. Acesta este singurul loc în Noul Testament unde Filimon este menționat cu numele, însă știm că era un preaiubit tovarăș al lui Pavel.

i. Prietenia lui Pavel cu Filimon este dezvăluită tocmai de ceva semnificativ ce lipsește din salutul său. Dintre toate cele 13 scrisori pe care Pavel le-a scris bisericilor sau persoanelor, în 9 dintre ele s-a prezentat ca apostol în versetul de început. În această scrisoare (alături de Filipeni, și 1 și 2 Tesaloniceni), Pavel se adresează cititorului său mai degrabă ca prieten decât ca apostol.

2. (2-3) Salutări casei lui Filimon.

Către sora Apfia și către Arhip, tovarășul nostru de luptă, și către biserica din casa ta: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!

a. Către sora Apfia: Apfia era probabil soția lui Filimon, iar Arhip era probabil fiul său. Această adresare către membrii familiei este unică printre scrisorile lui Pavel, însă are sens luând în considerare conținutul scrisorii către Filimon. În această scrisoare, Pavel îi va scrie lui Filimon cu privire la un sclav fugar care L-a întâlnit pe Isus și a găsit refugiu lângă Pavel. Conform obiceiurilor vremii, Apfia, soția lui Filimon, era responsabilă de sclavii din gospodărie, așadar scrisoarea o privea și pe ea.

i. Cu privire la sclavul fugar, “Ea este un factor de decizie în aceeași măsură ca și soțul ei, întrucât potrivit obiceiurilor de atunci ea era cea căreia îi revenea responsabilitatea zilnică a sclavilor.” (Rupprecht)

b. Și către Biserica din casa ta: Aceasta înseamnă că biserica – sau o parte din biserica – din Colose se întâlnea în casa lui Filimon. Primii creștini nu dețineau proprietăți pentru clădirile bisericii. Evreii aveau sinagogile lor, dar creștinii se întâlneau în casele membrilor. Creștinii dintr-un oraș se adunau în diferite “biserici de casă”, având un “episcop” al orașului, care supraveghea diversele biserici din case. Biserici de casă sunt menționate și în Romani 16:5 și Coloseni 4:15.

i. “Până în secolul al treilea nu avem dovezi specifice care să ateste existența de clădiri ale bisericii cu scopuri de închinare; toate referirile arată înspre case particulare pentru aceasta. Câteva dintre cele mai vechi biserici din Roma par să fi fost construite pe locurile caselor folosite pentru închinarea creștină.” (Oesterley)

ii. Spurgeon subliniază că, aparent, în casa lui Filimon se întâlnea o biserică. Aceasta sugerează credincioșilor că și casele lor ar trebui să fie o biserică, și că fiecare casă poate avea caracteristicile unei biserici sănătoase:

·Fiind formate din oameni convertiți, mântuiți.

·Închinându-se împreună.

·Având împreună o legătură în unitate.

·Având parte de supravegherea unui conducător.

·Învățătura fiind mereu prezentă.

·Cu o inimă pentru a sluji celor din afară.

c. Har și pace: Pavel oferă salutul lui obișnuit de har și pace, regăsit în fiecare din scrisorile sale. Totuși, acest salut nu este adresat întregii congregații, ci lui Filimon personal. Acest aspect face ca aceasta să fie o scrisoare unică între scrierile lui Pavel.

i. Celelalte epistole pastorale (1 și 2 Timotei și Tit) sunt de asemenea scrise în primul rând unor persoane individuale, dar natura conținutului sugerează intenția de a fi împărtășite apoi cu întreaga congregație. Filimon chiar este o scrisoare personală scrisă de către Pavel unui singur om.

ii. “Este doar un exemplar din nenumăratele scrisori care trebuie să fi fost scrise către numeroșii săi prieteni și ucenici de către un om cu un temperament plin de viață și o inimă caldă ca Sfântul Pavel, în decursul unei vieți lungi și pline de peripeții.” (Lightfoot)

3. (4-7) Mulțumirile lui Pavel către Dumnezeu pentru Filimon.

Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre credința pe care o ai în Domnul Isus și dragostea față de toți sfinții. Îl rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos. În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine.

a. Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele: Pavel se ruga des pentru Filimon, și se ruga cu mulțumire lui Dumnezeu. Filimon a fost o binecuvântare atât de mare pentru Pavel încât apostolul se ruga des și cu mulțumire pentru el.

i. În scrisorile sale, Pavel menționează de patru ori că îi pomenește pe alții în rugăciune: pe romani (Romani 1:9), pe efeseni (Efeseni 1:16), pe tesaloniceni (1 Tesaloniceni 1:2) și aici, în Filimon 4.

ii. Aduc aminte de tine arată că Pavel nu formula mereu rugăciuni lungi și alambicate când se ruga pentru Filimon, dar adesea îl pomenea și pe Filimon în rugăciunile sale.

b. Pentru că am auzit despre credința… și dragostea…: Pavel i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru Filimon datorită credinței și dragostei – întâi față de Isus iar apoi față de toți sfinții. Cuvântul “sfinți” în Noul Testament descrie pe fiecare creștin adevărat, nu doar pe câțiva creștini excepționali.

c. Această părtășie a ta la credință: Pavel s-a rugat pentru Filimon, dorind ca împărtășirea credinței lui să se arate prin fapte, pe măsură ce Filimon înțelegea lucrarea pe care o făcea Dumnezeu în el (binele ce se face între noi în Hristos).

i. Aceasta este temelia evanghelizării reușite: impactul decurge dintr-o viață atinsă și transformată de Dumnezeu. Dumnezeu făcuse tot binele în viața lui Filimon. Acum rămânea ca acest lucru să fie recunoscut, atât de Filimon, cât și de cei cărora le împărtășea credința. Când acest bine avea să fie înțeles, oamenii aveau să vină la Isus. Motivul pentru care împărtășirea credinței nu este eficientă este pentru că nu știm sau nu putem comunicatot binele pe care ni l-a făcut Dumnezeu.

ii. Părtășia la credință: Este posibil ca Pavel să se refere la împărțirea lucrurilor materiale, îndemnat de credință. Cuvântul din greaca veche folosit pentru părtășie este koinonia, iar Pavel folosește uneori koinonia, care înseamnă “părtășie, împărtășire,” pentru a descrie dărnicia (2 Corinteni 8:4, 9:13; Romani 15:26).

iii. “Apostolul vorbește aici despre actele de caritate prin care Filimon a dăruit creștinilor săraci.” (Clarke)

d. Fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine: Pavel își amintește cât de frumos a împlinit Filimon nevoile altor creștini. El a înviorat efectiv inimile celorlalți.

B. Pledoaria lui Pavel pentru Onisim.

1. (8-11) Pavel vorbește lui Filimon legat de Onisim

De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ți poruncesc ce trebuie să faci, vreau mai degrabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, așa cum sunt, bătrânul Pavel, iar acum întemnițat pentru Hristos Isus. Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanțurile mele, pentru Onisim, care altădată ți-a fost nefolositor, dar care acum ne va fi folositor și ție, și mie.

a. De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ți poruncesc ce trebuie să faci, vreau mai degrabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei: Este clar că Pavel îi va cere o favoare lui Filimon. Înainte de a cere, se adresează în numele dragostei în loc să poruncească. Desigur, printre rânduri, Pavel arată clar că avea dreptul de a-i porunci ce trebuie să facă – însă face apel la dragoste.

i. O adresare cu dragoste este de multe ori mai bună decât o poruncă autoritară. Pavel nu a ezitat să poruncească atunci când situația o cerea (1 Corinteni 5:4-5), însă, prin înțelepciune, știa când să se adreseze cu dragoste.

b. Eu, așa cum sunt, bătrânul Pavel, iar acum întemnițat pentru Hristos Isus: era clar că Pavel avea să-i ceară o favoare lui Filimon. Înainte să ceară, a făcut apel la compasiunea lui Filimon prin modul în care s-a descris pe el (bătrânul Pavel) și circumstanțele lui (întemnițat).

i. Din moment ce Pavel își bazează rugămintea pe dragoste, el încearcă să-i trezească lui Filimon compasiunea iubitoare. “Filimon, înainte să-ți spun ce am nevoie de la tine, amintește-ți că sunt un om bătrân, și mai sunt și întemnițat.”

ii. Unele traduceri folosesc cuvântul ambasador în loc de bătrân. Este o diferență de o singură literă între cele două cuvinte în limba greacă antică.

c. Te rog pentru copilul meu… Onisim: Onisim era un sclav care a fugit de la stăpânul său Filimon. Se pare că atunci când Onisim a evadat, a fugit la Roma și – în mod intenționat sau nu – s-a întâlnit cu Pavel. Pavel, însă, fiind arestat la domiciliu de către Romani, l-a condus pe Onisim la credința în Isus Hristos (pe care l-am născut în lanțurile mele).

i. Faptul că Onisim ar fi fugit la Roma avea sens, fiind cel mai mare oraș din Imperiul Roman. Lightfoot spune, “Roma era destinația naturală pentru asemenea scursuri ale societății.” Însă întâlnindu-l în mod providențial pe Pavel în Roma, Onisim l-a întâlnit chiar pe cel care l-a condus la Hristos pe stăpânul său, Filimon (Filimon 1:19).

ii. Când Pavel își scrie rugămintea cu privire la Onisim, el urmează tradiții adânc înrădăcinate ale culturii romane. În Grecia Antică exista o lege (moștenită de romani) care îngăduia unui sclav evadat să se refugieze înaintea unui altar. Altarul putea fi chiar vatra din casa privată a unei familii; apoi, capul familiei era obligat să îi ofere sclavului protecție în timp ce încerca să-l convingă să se întoarcă la stăpânul său. Dacă sclavul refuza, capul familiei avea apoi să-l scoată la licitație și să ofere fostului stăpânului banii obținuți pe sclav. Pavel i-a oferit protecție lui Onisim, iar acum rezolvă situația cu Filimon.

d. Copilul meu Onisim: Pavel se referea adesea la convertiții lui drept “copiii” lui. Timotei (1 Corinteni 4:17), Tit (Tit 1:4), creștinii din Corint (1 Corinteni 4:14) și creștinii din Galatia (Galateni 4:19), toți au fost numiți “copiii” lui Pavel.

e. Care altădată ți-a fost nefolositor, dar care acum ne va fi folositor și ție și mie: Într-un fel sau altul, Onisim devenise folositor lui Pavel. Poate că i-a slujit lui Pavel în perioada de arest la domiciliu. Astfel, sclavul fugar al lui Filimon devenise nefolositor lui Filimon, din moment ce evadase. În schimb, devenise folositor lui Pavel – și, prin extensie, și lui Filimon (folositor și ție, și mie). Filimon îl iubea pe Pavel, așa încât, prin ajutorul dat de Onisim lui Pavel, el îl ajuta și pe Filimon.

i. Când Pavel spune despre Onisim ca fiind nefolositor sau folositor, el face un joc de cuvinte. Numele Onisim înseamnă folositor. Acum că era creștin, Onisim se putea ridica la înălțimea numelui său.

ii. “Este de notat afirmația lui Pavel că în Hristos persoana nefolositoare este făcută folositoare.” (Barclay)

iii. Făcând clar acest lucru lui Filimon, Pavel sugerează cu blândețe că ar vrea să aibă parte în continuare de serviciile acestui sclav evadat – deși nu îi impune lui Filimon să facă acest lucru.

2. (12-14) Pavel îl trimite pe Onisim înapoi cu speranța că Filimon îi va permite să se reîntoarcă la Pavel.

Ți-l trimit înapoi pe el, inima mea. Aș fi dorit să-l țin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie.

a. Ți-l trimit înapoi pe el, inima mea: Onisim făcuse ceva rău, evadase de la stăpânul său. Venise vremea pentru a îndrepta acest lucru, așa că Pavel era dispus să-l trimită înapoi. Însă Pavel cu siguranță își dorea ca Filimon să se poarte blând cu Onisim. Sub legea romană, stăpânul sclavului avea drepturi și control total asupra propriului sclav. Nu era neobișnuit ca un sclav să fie răstignit pentru infracțiuni mult mai mici decât cea de a evada.

i. Un scriitor antic descrie cum un sclav ducea o tăviță cu pahare de cristal și a scăpat unul, care s-a spart. Stăpânul a cerut imediat ca sclavul să fie aruncat într-un iaz plin cu țipari care l-au sfâșiat în bucăți. “Legea romană… practic nu restricționa cu nimic puterea stăpânului asupra sclavilor săi. Opțiunile de a lăsa cu viață sau a condamna la moarte erau în mâna lui Filimon, iar sclavii fuseseră adesea răstigniți pentru infracțiuni mult mai mici decât aceasta.” (Lightfoot)

ii. Luând în calcul numărul uriaș de sclavi din Imperiul Roman, aceștia socoteau că era necesară o pedeapsă aspră pentru sclavii rebeli sau evadați. Exista o teamă constantă de o revoltă a sclavilor într-un imperiu cu 60 de milioane de sclavi. Așadar, legile erau stricte împotriva evadaților. Odată prins, un sclav fugar putea fi răstignit, sau însemnat pe frunte cu fierul încins cu litera “F” de la fugar.

iii. Având în vedere acestea, înțelegem replica lui Pavel, el, inima mea. “Filimon, știu că acest om ți-a greșit și merită să fie pedepsit. Însă, privește-l ca pe inima mea și fii milostiv cu el.”

b. Aș fi dorit să-l țin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie: Cu siguranță, Pavel își dorea ca Onisim să rămână, întrucât îi devenise de mare ajutor. Pavel își îndulcește pledoaria în trei feluri.

i. Întâi, dacă Onisim rămânea, i-ar fi slujit lui Pavel în locul tău. “Filimon, dacă îl lași pe Onisim cu mine, e ca și când tu îmi slujești, fiindcă Onisim este slujitorul tău de drept.”

ii. În al doilea rând, dacă Onisim rămânea, ar fi ajutat un om în lanțuri. “Filimon, știu că Onisim ți-ar fi de folos. Însă eu sunt în lanțuri, și am nevoie de orice ajutor posibil.”

iii. În al treilea rând, dacă Onisim rămânea, ajuta un om în lanțuri pentru Evanghelie. “Filimon, te rog, nu uita de ce sunt aici în lanțuri. Amintește-ți că este de dragul Evangheliei.”

c. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta: Pavel face această pledoarie, și o face abil și în forță. În același timp, lasă cu adevărat decizia în mâna lui Filimon. Apelează la dragoste și nu calcă peste drepturile lui Filimon.

d. Pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie: Asta explică de ce Pavel nu a dorit să-și impună decizia asupra lui Filimon. Dacă Pavel ar fi impus, binele făcut de Filimon ar fi fost silit, și nu de bună voie. Asta ar fi făcut neplăcută întreaga situație și i-ar fi răpit lui Filimon orice răsplată ar fi primit altminteri.

i. În esență, Pavel i-a oferit lui Filimon libertatea de a face ce era drept înaintea Domnului, în dragoste, și i-a dat libertatea să o facă din dorință proprie, și nu din obligație față de Pavel.

3. (15-16) Pavel explică mâna providențială a lui Dumnezeu la lucru prin fuga lui Onisim.

Poate că el a fost despărțit de tine pentru o vreme tocmai ca să-l ai pentru veșnicie, dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit mai ales de mine și cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!

a. Despărțit de tine pentru o vreme: Este adevărat că Onisim a fost despărțit, însă Pavel îl va trimite înapoi. Într-un fel, despărțit pentru o vreme nu sună la fel de rău precum sclav evadat.

i. Scriind despărțit pentru o vreme, Pavel descrie blând evadarea unui sclav. Clarke spune despre această frază, “Aceasta este încă o tușă delicată.”

b. Poate că el a fost despărțit de tine pentru o vreme tocmai ca să: Într-un fel, evadarea lui Onisim nu părea să fi avut nicio parte pozitivă. L-a lipsit pe Filimon de un slujitor valoros. L-a transformat pe Onisim într-un delicvent, pasibil chiar și de pedeapsa cu moartea. Însă prin toate astea, Pavel a putut să vadă un scop al lui Dumnezeu și voia ca și Filimon să vadă scopul.

i. Expresia “poate că” este importantă. Ea arată că Pavel nu îl abordează pe Filimon în următoarea manieră: “Filimon, Dumnezeu mi-a arătat mie cum mâna Sa lucrează din umbră, iar tu trebuie să accepți ce am văzut eu.” Ci “poate că” arată că inima lui Pavel este așa: “Filimon, îmi pare că Dumnezeu lucrează aici în moduri neobișnuite. Dă-mi voie să-ți spun ce văd, poate va avea sens pentru tine.”

c. Ca să-l ai pentru veșnicie: Acesta era un aspect al scopului pentru care Pavel zice că Dumnezeu că a îngăduit evadarea lui Onisim. Filimon, stăpânul, a pierdut un sclav; dar Filimon, creștinul, a câștigat un frate, și a câștigat acel frate pentru veșnicie.

i. “Aici, apostolul nuanțează partea pozitivă a unei situații grele. Convertiții trebuie tratați cu blândețe, iar practicile lor greșite din trecut să nu fie exacerbate.” (Trapp)

d. Ca să-l ai pentru veșnicie, dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob; ca pe un frate preaiubit: Pavel îl “reintroduce” pe Onisim lui Filimon; nu ca un rob, ci ca un frate. Prin intermediul acestei relații, ca frate, nu ca rob, Pavel abolește înțepătura relației “stăpân-sclav” și pune bazele pentru abolirea legală a sclaviei care urma să vină. Dacă un om îmi este străin, îl pot face sclavul meu. Dar cum ar putea un frate să-mi fie sclav?

i. Înlăturarea distincției dintre stăpân și sclav a fost o schimbare absolut revoluționară. A făcut mai multe pentru schimbarea societății decât a făcut darea legii împotriva sclaviei.

ii. “Ceea ce face scrisoarea către Filimon este să aducă instituția aceasta (sclavia) într-o atmosferă în care nu putea decât să pălească și să moară; acolo unde stăpânul și sclavul sunt uniți în dragoste, ca frați în Hristos, eliberarea formală devenea o chestiune de curtoazie, dovada legală a noii relații” (Bruce)

iii. Transformarea fiecărei persoane este cheia transformării societății, și a atmosferei morale. “Dar rețineți aceste cuvinte, – adevărata reformare a bețivului constă în a-i da o inimă nouă; adevărata câștigare a prostituatei se găsește într-o natură reînnoită…. Îi văd pe unii dintre frați care se chinuie să taie ramurile copacului viciilor cu fierăstraiele lor din lemn, în timp ce Evanghelia pune securea la rădăcinile întregii păduri a răului, iar când este primită corect în inimă, ea doboară toți copacii răi deodată, și în locul lor răsar bradul, pinul, și arinul împreună, pentru înfrumusețarea casa gloriei Stăpânului nostru.” (Spurgeon)

4. (17-19) Promisiunea personală a lui Pavel de restituire către Filimon.

Dacă mă socotești dar ca prieten al tău, primește-l ca pe mine însumi. Și dacă ți-a adus vreo vătămare sau îți este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea. Eu, Pavel, “voi plăti” – scriu cu mâna mea – ca să nu-ți zic că tu însuți te datorezi mie.

a. Dacă mă socotești dar ca prieten al tău, primește-l ca pe mine însumi: Din nou, Pavel îl sprijină pe Onisim, cerând milă. “Dacă îți sunt partener în Evanghelie, atunci tratează-l pe Onisim cum m-ai trata pe mine.”

i. Pledoaria lui Pavel este una puternică, pentru că stă alături de un om vinovat și-i spune stăpânului sclavului, “Știu că acest om este un delicvent care merită pedepsit. Însă acest sclav este prietenul meu, deci dacă îl pedepsești pe el, mă pedepsești și pe mine. Sunt alături de el, ca să iau asupra mea pedeapsa lui.” Asta este ceea ce face Isus pentru noi în fața stăpânului nostru, Dumnezeu Tatăl.

b. Și dacă ți-a adus vreo vătămare sau îți este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea: Se pare că atunci când Onisim a evadat, a și furat de la Filimon. Acest fapt în sine atrăgea pedeapsa cu moartea. Pavel cere să i se pună în socoteala lui valoarea a ceea ce fusese furat.

c. Eu, Pavel, “voi plăti” – scriu cu mâna mea: Pavel vorbea atât de serios, încât se oferă girant în fața lui Filimon, scriind cu mâna sa. Când Pavel îi spune lui Filimon “pune datoria lui Onisim în socoteala mea,” el practic face pentru Onisim ceea ce a făcut Isus pentru noi, când a luat asupra Lui păcatele noastre.

i. “Aici vedem cum Pavel se pune chezaș pentru bietul Onisim, și pledează cazul înaintea stăpânului lui prin toate mijloacele, întrucât se poartă ca și când el însuși ar fi Onisim, și el însuși i-ar fi greșit lui Filimon. Cum a făcut Hristos pentru noi înaintea lui Dumnezeu Tatăl, tot așa face și Pavel pentru Onisim înaintea lui Filimon. După gândirea mea, cu toții suntem Onisimii Lui. (Luther)

d. Ca să nu-ți zic că tu însuți te datorezi mie: La capitolul analizei “socotelilor”, Pavel mai menționează un lucru. “Filimon, amintește-ți că și tu ai multe datorii în cont la mine, fiindcă tu însuți te datorezi mie.” Pavel își permitea să-și asume cheltuielile pentru Onisim deoarece, într-un sens, Filimon îi datora lui Pavel faptul că primise mântuirea prin intermediul lui!

5. (20-22) Încrederea lui Pavel în răspunsul lui Filimon.

Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul și înviorează-mi inima în Hristos! Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta și știu că vei face chiar mai mult decât îți zic. Totodată, pregătește-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre.

a. Fă-mi binele acesta în Domnul: Binele se referă la beneficiu. Traduce cuvântul oninemi din greaca veche, rădăcina numelui “Onisim.” Pavel folosește un alt joc de cuvinte vizavi de numele Onisim, pentru a comunica o cerere nu tocmai subtilă: “Lasă-l pe Onisim să se întoarcă de la tine, în Domnul.”

b. Înviorează-mi inima în Hristos: Mai înainte în scrisoare, Pavel spunea că Filimon este un om care a înviorat inimile sfinților (Filimon 1:7). Acum, îi spune lui Filimon cum îi poate înviora specific inima lui Pavel: permițându-i lui Onisim să rămână cu Pavel.

c. Știu că vei face chiar mai mult decât îți zic: Scrisoarea lui Pavel, plină de pledoarie, era de asemenea plină de speranță. Filimon nu era un om rău sau dur. Pavel avea toate motivele să se aștepte că își va îndeplini îndatoririle creștinești, și că va face chiar mai mult decât i-a cerut Pavel.

d. Totodată, pregătește-mi un loc de găzduire: Aceasta arată relația apropiată dintre Pavel și Filimon. Pavel știa că întotdeauna avea parte de primire ospitalieră în casa lui Filimon.

e. Căci trag nădejde să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre: Pavel își dorea ca Filimon să se roage și nu privea rugăciunile drept formalități. Pavel credea că datorită rugăciunilor lui Filimon vor fi iarăși împreună.

C. Concluzie.

1. (23-24) Pavel trimite salutări lui Filimon de la prietenii comuni pe care îi aveau în Roma.

Epafras, tovarășul meu de temniță în Hristos Isus, îți trimite sănătate; tot așa și Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarășii mei de lucru.

a. Epafras… Marcu… Aristarh… tovarășii mei de lucru: Fiecare dintre aceste nume sunt menționate și în încheierea scrisorii către Coloseni (Coloseni 4:10-17). Aceasta confirmă că cele două scrisori s-au îndreptat în același loc. Filimon locuia în Colose.

i. Tovarășul meu de temniță: “Literalmente, ‘prizonier de război,’ folosit metaforic.” (Oesterley)

b. Dima: “Dima se presupune a fi același care a stăruit în devotamentul său față de Pavel până la ultimul său arest la Roma: după care l-a părăsit pentru ceea ce se presupune a fi dragoste pentru lumea de acum, 2 Timotei 4:10.” (Clarke)

2. (25) Concluzia scrisorii.

Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

a. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru: Vedem câteva principii de durată din scrisoarea lui Pavel către Filimon.

i. Pavel nu a cerut niciodată anularea sistemului sclaviei, însă principiile din scrisoarea către Filimon distrug sclavia. Cele mai mari schimbări sociale se produc atunci când oamenii sunt schimbați, inimă după inimă. În societatea noastră nu pot fi eliminate prin legi rasismul sau lipsa de considerație față de copiii nenăscuți; trebuie să apară o schimbare a inimii.

ii. Onisim a fost nevoit să se întoarcă la stăpânul său. Când facem ceva greșit, trebuie să ne străduim să îndreptăm acel lucru. A fi o făptură nouă în Hristos (2 Corinteni 5:17) nu pune capăt responsabilității noastre de a remedia; ne mărește datoria, chiar și atunci când remedierea este dificilă.

iii. Onisim avea o responsabilitate morală față de faptele sale greșite. Scrisoarea către Filimon demonstrează că nu suntem conduși de factori economici, în ciuda ideilor marxiste și ale liberalilor moderni. Bogați sau săraci, trebuie să fim conduși de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, nu de statutul nostru economic.

iv. “Nu este nici o parte a Noului Testament care să evidențieze mai clar gândirea creștină integrată în modul de a trăi. Aceasta oferă un amestec de dragoste, înțelepciune, umor, blândețe, tact și mai ales maturitate omenească și creștină, în stilul absolut caracteristic lui Pavel.” (Wright)

b. Amin: Încheierea scrisorii ne poate conduce la întrebarea, “De ce se află scrisoarea către Filimon în Bibliile noastre?” În 110 d. Hr., episcopul din Efes se numea Onisim, și este posibil să fie chiar același om ca acesta. Dacă Onisim s-ar fi aflat în ultimii ani ai adolescenței, sau la puțin peste 20 ani la momentul în care Pavel a scris această scrisoare, înseamnă că ar fi avut în jur de 70 de ani în 110 d. Hr., fapt care nu era nemaiîntâlnit la un episcop din acea vreme.

i. “Ignație, în epistola sa către Efeseni, îl menționează pe Onisim drept pastorul din Efes, al doilea după Timotei. Martirologiul Roman spune că el a fost ucis cu pietre la Roma, sub împăratul Traian.” (Trapp)

ii. Există, de asemenea, unele dovezi istorice care arată că scrisorile lui Pavel au fost întâi adunate în orașul Efes. Poate că Onisim a adunat scrisorile și a vrut să se asigure că scrisoarea sa – carta sa de libertate – era inclusă.

0 Shares